Sesiune...

Stres...dor de vacanta...carti...biblioteca...studiu...dorinta de a promova :)...iar stres, studiu :)) M:*

Tu nu ai nevoie de modificari, ci de intariri… In tine nici macar tu nu locuiai confortabil pana acum … In mod evident, ai tras cu ochiul la altii ce pareau a fi in admiratia majoritatii si le-ai ras in nas, contrazicandu-I stilistic.  Ii atragi pe ceilalti langa tine, in conceptia lor ca sa ii ajuti dar din perspectiva ta, ai nevoie de ei pentru a le fura ideile nerostite, idei pe care ei n-au apucat sa le scrie, dar care ti le marturisesc tie…

Obisnuiai sa faci totul in umbra pentru ca te temeai ca lumina zilei te va face imperfect. Obisnuiai sa nu dai importanta celor care merita, sa te arati neclintit in sentimente, uneori de piatra… Adori sa ii faci pe oameni sa iti ceara ajutorul pentru ca stii foarte bine cat e de daunatoare dependenta. Nu dadeai mare importanta femeilor de langa tine dar iubitele altora iti pareau mai la indemana pentru ca provocarea e punctul tau forte iar banalul e so fucking boring pentru tine…

Camera din sufletul tau era incuiata. Cheia era la tine. Nimeni nu a putut-o obtine pana acum nu pentru ca nu ar fi vrut, ci din motive care tineau exclusiv de tine. Era posibil ca cineva sa vina singura in camera ta? Nu… pentru ca tu nu asteptai pe nimeni, tu erai cel care cauta, nu cel care se lasa cautat. Nu era dezordine in camera ta sau aer inchis, aveai chiar multe colturi minunate dar erau completate, mai degraba acaparate de celelalte colturi la care nu ai “lucrat” niciodata. Nu aveai nimic de daramat in camera aceasta, ci doar de facut mici consolidari, pentru ca ai avut momente in care ai exagerat cu neincrederea in tine.

Stiu ca aveai mare nevoie ca geamurile sa fie deschise, aveai nevoie de ordine, prospetime, pe care le asteptai de la cineva. Mai aveai nevoie de cateva elemente care sa te readuca pe linia de plutire dar la fel de nonsalant, nu te grabeai in a le pune la punct pentru ca in continuare… asteptai…

La un moment dat m-am oferit sa aplic pentru functia asta. Sa fiu cea mai importanta fiinta pentru tine. Singura care are voie sa umble prin gandurile tale, doar pentru a le pune in ordine, sa iti aeriseasca aceasta camera, sa caute in tine ce nu ai ca sa puna pe lista de noi achiziti…

Nu ai iubit pana nu am venit eu sa iti fac curatenie. Deschid usa cu cheia pe care tu, cu mana ta, mi-ai dat-o… Gasesc aici colturile minunate care nu scot nici un sunet fiind dominate de cele “urate” care pana acum credeau ca detin controlul. Fara a le deranja prea tare incerc sa dau o culoare peretilor cat de cat uniforma. Repar ce mi se parea mie nelalocul lui inlocuind cu ceva ce sunt convinsa ca iti place si tie.

De cand te stiu, recunosc ca ma perfectionez mereu in arta decoratului si a coloristicii pentru ca totul sa fie altfel. Cer permisiunea de a schimba cate ceva din simplul fapt ca imi place sa fim de acord amandoi… Am avut o singura pretentie: sa nu imi pui aceeasi uniforma pe care au avut-o si altele care au trecut, mai mult sau mai putin, prin camera ta.

Acum stiu… aveai nevoie de mine pentru ca si eu aveam nevoie de tine. Tie iti  era ingrozitor de teama sa admiti asta si ti-ai pus o masca pe care credeai ca nu o va descoperi nimeni prea curand. In spatele palmelor tale se afla exact ceea ce simteai. Trebuia doar sa iti dau palmele la o parte.

Libertatea pe care mi-ai oferit-o in a te descoperi m-a ambitionat sa merg mai departe. Iti gasesc punctele sensibile unde nu te astepti si te surprind cand e nevoie. Ma ajuti acolo unde simti ca ma blochez dar ma abandonezi exact atunci cand cred k totul e mai usor decat mi-am imaginat.  Dar “nu a zis nimeni ca va fi usor”.

 Ne-am mutat ambii din periferia unor idei preconcepute si ne-am pus unul in atentia celuilalt pentru ca ne-am simtit, de la mare distanta. Exista conexiune, exista acel ceva care face ca totul sa nu se opreasca in loc ci sa continue mereu mai provocator. De fapt…cu tine totul e provocator, tocmai din acest motiv nu ne-am vrut “oferiti pe tava” unul altuia si ador asta. Esti genul care pare intotdeauna sa aiba niste raspunsuri, nu intrebari la care sa raspund eu si asta oarecum, ma frapeaza…

 Sa iti mai spun ce imi place ? Nu… Unde mai e provocarea?!!

La multi ani mie...noua...

Acum 21 de ani, mai exact pe 1 mai prin 1990, a mea mama s-a gandit ca  nu are rost sa stea ea linistita si sa isi piarda frumusetea de tinerete asa ca trebuia sa faca ceva productiv, de durata si folositor umanitatii… Punand teoria in practica, a rezultat ceva extrem de frumos. Mare i-a fost mirarea si bucuria cand a realizat ca de fapt nu daduse viata unui singur  “lucru”, ci la doua, ca vorba aia : o bucurie nu vine niciodata singura si de data asta imi permit sa iau zicala ca atare, fara reinterpretari. Pai ce poate fi mai frumos decat asta? O bucurie dubla, o fericire care nu vine niciodata singura ci insotita de o alta si cand ii era lumea mai draga avea parte de doua suparari, de duble daune morale si materiale, asta ca sa nu se plictiseasca.

Tinutele, obligatoriu doua, ambele identice pana pe la vreo doi ani cand ne-am dat seama si eu si fratele meu ca nu prea se potrivea mie culoarea albastru  si lui roz bombon si ca papusile mele nu aveau patru roti iar masinutele lui nu erau nici pe departe blonde cu doua picioare.

Unde era el, eram si eu si viceversa…si ce scandal era pe capul meu cand nu ma bagau in seama prietenii lui de joaca. Pana m-am hotarat sa ma razbun… cum? Facandu-mi o gasca de fete cu care treceam prin fata lor, nebagandu-i in seama, ba chiar razandu-le in nas uneori…

De-a lungul anilor amintirile frumoase nu au incetat sa apara si sa ne faca o copilarie si o adolescenta minunata. Chiar daca, cu fiecare an care trecea eram mai maturi, mai responsabili, un zambet de copil nevinovat, chiar si cand greseam era de ajuns sa ii faca mamei ziua mai frumoasa iar noua viata fericita.

Astazi, la 21 de ani, sa spun ce imi doresc nu cred ca isi are rostul pentru ca fiind o persoana care nu viseaza la planuri marete, prefer sa las totul in mana lui Dumnezeu. Imi doresc ca orice om obisnuit sa fiu sanatoasa, sa am parte de fericirea pe care o merit si sa imi fie alaturi  persoanele dragi si la bine si la rau. La fel ii doresc si fratelui meu pe care il iubesc enorm si desi, din pacate, distanta isi face simtita prezenta din nou, acest lucru nu ne afecteaza indiferent unde ne-om afla pentru ca dragostea dintre frate si sora ramane intacta si neconditionata. La multi ani! 

La multi ani, mami!

      Si atat… Nu, nu atat ii urez mamei mele de ziua ei ci atat pot sa rostesc. Oricat m-as stradui nu-mi iese acel micut “speech” pe care doar eu stiu de cand il pregatesc. Si totusi de ce? Sa faci urari cuiva drag de ziua sa este un lucru pe cat de frumos pe atat de firesc. Dar de ce nu pot? Poate pentru ca in cazul de fata e vorba de cea mai scumpa fiinta din lume, mama, si niciodata nu iti gasesti cuvintele potrivite. Ii doresti ce e mai bun pe lume dar ti se pare ca e prea putin, ii doresti sa aiba parte de toata fericirea din lume dar te temi ca nu vei putea sa te tii de cuvant si o sa o dezamagesti, ii doresti sa fie sanatoasa dar nu stii daca vei fi langa ea atunci cand va avea nevoie de tine. Iubirea pe care i-o porti crezi ca nu e suficienta pe cat ar merita. Poate ca daca ar fi langa mine as putea macar sa ii arat toate acestea si desi sunt constienta ca stie, distanta de 2000 km care ne desparte isi face simtita prezenta. Am vrut sa fiu prima care ii spune “La multi ani” mamei mele si am reusit. La orele 00:00 eram cu telefonul in mana pregatita sa o sun. Printre lacrimile care nu se lasau stapanite in nici un chip, am reusit sa stalcesc niste cuvinte care pana acum mi se pareau banale. Oricat de departe ar fi mama, nimeni si nimic nu poate schimba ceea ce este intre noi. Este ceva de nedescris si incomparabil.  Pretuiti-va mamele si iubiti-le neconditionat nu doar cand e ziua lor, in fiecare zi, in fiecare ora pentru ca sentimentele sunt reciproce fara indoiala! Dragostea pe care i-o port mamei mele nu are egal si cat voi trai ii voi multumi pentru ce sunt si ce fac. Fara ezitare mi-as da viata pentru ea pentru ca stiu ca si ea ar face la fel pentru mine. La multi ani inca o data mami si inca de o mie de ori si tot nu e de ajuns. TE IUBESC!!! 

Let’s talk about.... friends

      Convenabil sau nu, ceea ce urmeaza cu siguranta e pe cale sa scoata la iveala multe fete ale fiecaruia dintre noi, multe prefete ascunse, as putea spune, care pana acum, din lipsa de curaj, din diplomatie sau respect nu s-au lasat descoperite.  Pana la urma, cea pe care o ascundem si incercam sa o mascam este fata noastra care ne caracterizeaza cu adevarat, este emblema noastra care de foarte putine ori iese la iveala si atunci cand se intampla acest lucru este in mod accidental. De ce? Simplu... Din dorinta perfectiunii, a unei imagini intacte, intangibile, fara pete de culoare, doar alb si negru. E posibil oare sa nu fie loc si de gri? Va propun: TESTUL DE PRIETENIE...wow...suna interesant.  Daca cineva se gandeste ca vreau sa pun la incercare pe cineva anume da-mi voie sa spun ca you run...cu siguranta.  Nu, ceea ce vreau eu sa fac este ca fiecare dintre cei/cele care vor citi sa isi dea seama de anumite lucruri , daca nu a facut-o pana cum si sa incerce sa repare ceea ce considera ca este gresit pana nu este prea tarziu.

    NU e un test propriu-zis pentru ca nu veti descoperi punctaje si clasamente, ci niste adevaruri despre voi pe care ori nu le-ati rostit niciodata ori nu le-ati aflat inca. Sau  pur si simplu veti mai descoperi niste raspunsuri.  Intrebarile sunt doar pentru cei care vor sa se duca pana departe….
     Le puteti da mai departe, celor dragi voua. Dar raspunsurile puneti-le pe-o foaie alba, fara intrebari, fara repere - doar cuvinte din care sa va conturati un fel de interior pe care nu l-ati mai vizitat de mult. O foaie ca asta, gasita dupa un timp,  mai rezolva niste probleme si mai ia niste decizii, mai curata scrinul de amintiri si le pune in ordinea vietii pure.

    Cati prieteni ai?

     Daca ar fi sa faci o distinctie intre ei, cati sunt buni si cati sunt cei mai buni?

      Pe majoritatea ii cunosti de mult timp sau de putin timp?

     Ai secrete fata de ei?

      Daca ai, este pentru faptul ca simti ca nici ei nu ti-ar spune chiar tot sau mergi pe ideea ca, fiecare persoana trebuie sa isi pastreze si un minimum pentru ea?

     Ai avut retineri inainte de a-i spune un adevar mai putin placut unui prieten?

    Iti place sa spui exact ceea ce te deranjeaza la prietenii tai sau preferi sa vorbesti “mai cu perdea”?

     Esti sincer in absolut tot vis-a vis de prietenii tai?

     Poti vedea intr-unul din prietenii tai, un mai bun ascultator si sfatuitor decat propria mama?

     Ai avut vreodata impresia ca pe unul dintre prietenii tai nu l-a interest o problema de a ta?

     Te consideri mai sus decat prieteni tai? De ce?

    Majoritatea prietenilor tai (toti) se cunosc, personal intre ei sau se intampla ca sa fie din regiuni diferite?

      Crezi ca este un avantaj sau un dezavantaj faptul ca nu se cunosc sau ca se cunosc?

      Cat de mult conteaza pt tine ca prietenii tai sa fie destepti, frumosi  si cu bani?

     Ai ajuns vreodata la concluzia ca “prietenul la nevoie se cunoaste”?

    Iti place sa ii pui in inferioritate pe prietenii tai?

    Cat de mult conteaza parerea prietenilor tai despre tine?

    Conteaza faptul k prietenele tale sunt mai mari sau mai mici, ca varsta,  decat tine? 

Eu nu întotdeauna am gasit raspunsurile la întrebarile care ma framântau, însa acesta e farmecul framântarii, sa cauti raspunsul, nu neaparat sa-l gasesti.

Nimeni nu poate sa defineasca termenul de “prietenie” oricat s-ar stradui de mult din simplul motiv ca nu ar gasi caracterizarea perfecta pentru acest cuvant; nimeni nu cunoaste cu adevarat prietenia.

      Iti place la nebunie sa ai multi prieteni, sa se vorbeasca de tine ca de eroul grupului si esti gata sa te sacrifici pentru oricine si sa te arunci cu bratele inainte atunci cand vine vorba de ceva nou pentru voi.
    
      Vrei sa pari ceea ce nu esti si chiar sa te supui unor schimbari pe care nu te credeai in stare sa le faci candva doar sa fii pe placul unor ipocriti care nu sunt in stare sa aprecieze adevarata ta valoare si ceea ce esti.
     
     Stii ca nu e bine, ca gresesti dar totusi continui din dorinta de a nu-i pierde, pentru ca nu realizezi ca de fapt cel pierdut esti tu. Continui sa te ascunzi sub o masca imprumutata ca sa fii la moda dar nu stii care vor fi reactiile lor vis-à-vis de noul tau “look”.         Speri sa fie multumiti de tine, “cel nou” acum. Dar socul tau e mare atunci cand constati cu stupoare ca…cel pe care il resping si il dezaproba acum este tocmai “cel nou”. Ce faci acum? Incerci sa devii cel dinainte? Nu crezi ca e prea tarziu? Ba da este. Pentru ca daca tu credeai ca nu le place adevarata ta persoana, afla ca tocmai asta apreciau la tine, felul tau de a fi, originalitatea ta, rebelul din tine si cel care nu tinea cont de moda. Ce poti sa faci acum? Sa te refugiezi in camera ta pentru cateva momente, sa reflectezi asupra celor intamplate, sa fii tu insuti, sa nu tii cont de nimic si sa iesi apoi cu capul sus gandindu-te ca a fost o lectie de viata din care ai invatat enorm de multe.

Poezia fara nume

            Daca am ales sa nu le pun acestor versuri o "amprenta", am facut-o intentionat, chiar daca ideile nu au intarziat sa apara. Pur si simplu nu stiam pe care o aleg, oscilam intre un substantiv care s-ar fi referit  doar la o mica parte din context, un adverb care ar fi distrus intregul farmec sau un simplu pronume personal dar si in acest caz simplitatea era inevitabila. Am cautat specialul in nimic, in lucruri marunte cotidiene, in banalitati atat de necesare si indispensabile. In speranta ca l-am gasit, am mers mai departe si cu fiecare cuvant, un nou sens se nastea. Nu am avut nevoie de fraze filosofice drept dovada usurinta cu care poti citi printre randuri. Daca cei care citesc poezioara mea, gasesc un titlu care li se pare potrivit, ii invit cu placere sa il  asocieze.

         

Où est la beauté d'une femme,

Où se trouve son charme?

Dans les choses qu'elle fait

Ou dans sa feminité?

Est belle comme une fleur

Jamais appreciée a sa valeur,

Son parfum est delicat et rare

Parfois paraît bizarre

Peut être que dans son rouge à levres,

Ou bien quand elle parle aux êtres

Quand elle ecoute des poésies

Accéptées comme fantaisies

Se sent belle si elle est admirée

Jamais doit être fatiguée...

Parce qu'elle met les choses à leur place,

La femme est une belle par excellence.

Le roi , autrefois ...

Dans les feuilles mortes ,le roi autrefois  m'a trahi


Je fais rever comme d'habitude, comme d'importance


Quand le jeune filles sont pleurs d'un arbre envahi


De leur manque de conscience et regret, la partance






La partance de la vie en vieux,  profondément opportune  


Ou  les vierges mettre naissance a la manque de peche


Ou les rois sont absents ou perdus dans les yeux de chacune 


 Et l'espoir encore danse , encore tout peut etre repeche






Toutes les jours, le temp passe , aussi dur 


Il n'importe notre pleurs, notre vie toujours d'autres 


Autrefois, otre crime , caches encore en froidure 


Les juges naturelles manque de patience,que le notre  






Le roi, aussi imprudent , aussi malade, aussi vide


Rire en diminuer sa vie, en diminuer son vies futures


Comme d'habitude il sent ses yeux nudes, livides 


Rire en diminuer ma vie , mais pleur en diminuer mes vies futures ... M :*